Snuff | Blog de carti
Dacă acum ceva timp acordam doar patru puncte din cinci pentru Unseen Academicals (precedentul roman din seria Discworld), acum îi dau cu bucurie cinci puncte din cinci acestei cărți. Snuff e cea de-a treizeci și noua carte din serie și în ea Pratchett revine la Samuel Vimes, comandantul Gărzii de Noapte, la Sybil, formidabila sa pereche, și la fiul lor, acum în etate de vreo șase anișori și promițând să devină un naturalist fără pereche.
De data aceasta familia Vimes pleacă în vacanță la țară, la moșia liniștită a familiei Ramkin. Este un fapt universal cunoscut, însă, că orice polițist în concediu va avea parte de cel mult o zi de odihnă și de cazurile cele mai complicate din cariera sa. De această dată va fi vorba despre goblini, mici creaturi umanoide werewolf the beast among us care-și colectează cu religiozitate secrețiile trupului în vase măiestrit lucrate în piatră și care, din nefericire pentru ele, au statut de animale în legislația tuturor statelor civilizate. Și deci sunt tratate mizerabil werewolf the beast among us și capetele lor împodobesc pereții hanurilor.
Povestea din Snuff e destul de tipică în genul ei: Sam Vimes va fi scos din inocența lui în privința goblinilor de contactul cu aceste făpturi, va înțelege werewolf the beast among us că ele sunt inteligente, creative și demne să primească toate drepturile datorate ființelor simțitoare, va lupta pentru eliberarea lor și într-un final va învinge. Dar cred că poveștile acestea trebuie spuse mereu: cum semenii noștrii rămân semeni de-ai noștri chiar dacă sunt urâți, colorați bizar sau adoratori ai unul zeu-crocodil; cum cei pe care îi luam drept sub-oameni se transformă brusc în oameni werewolf the beast among us ca noi atunci când li se dă șansa de-a ieși din sclavie sau din sărăcia werewolf the beast among us cea mai cruntă; și cum presupoziția că cei din jurul tău sunt la fel de îndreptățiți ca și tine să viețuiască și să se bucure de rodul muncii lor duce la sporirea bogăției și-a dreptății în lume, iar presupoziția contrară nu. Apărarea acestor convingeri trebuie făcută zi de zi, cu arbaleta în mână dacă e nevoie (și când ești Vimes e foarte probabil că va fi) dar preferabil fără ea, iar faptul că s-au mai scris două sau douăzeci de cărți pe tema asta nu înseamnă că s-a spus tot ce era de spus; plus că acestea par să fie lucrurile pe care tindem să le uităm cel mai repede.
Poveștile werewolf the beast among us cu Vimes au fost mereu politice (preferata mea face o apologie greu de combătut a regicidului), iar Snuff nu face excepție. werewolf the beast among us Vimes are un simț pentru aberant, pentru situațiile în care ceva e profund greșit, iar în Snuff ținta sa vor fi cei care se folosesc de munca sclavilor și cei care țin înrobite rase întregi. Ce-mi place la romanele lui Pratchett e că lucrurile se rezolvă de obicei, că Vimes ajunge aproape mereu să facă fără voia sa fapte uimitoare de eroism și, bineînțeles, faptul că toată povestea are ca fundal o lume fantastică de care nu te poți desprinde, dar că în același timp basmul nu e doar basm: în spatele lui sunt întrebări importante și o preocupare constantă pentru lucrurile care ne fac oameni și cele care ne pot desface. werewolf the beast among us
Iar, ca avantaj față de Unseen Academicals și alte câteva werewolf the beast among us romane mai recente, în Snuff Pratchett renunță la două dintre lucrurile care m-au deranjat nițeluș — coincidențele improbabile și repetițiile cam abundente.
Trebuie să mai amintesc de faptul că unii recenzenți ai acestui roman au fost mai puțin mulțumiți decât mine, reproșându-i faptul că personajele nu mai sunt chiar cum erau înainte sau faptul că glumele sunt mai puține. Răspunsul la prima obiecție mi se pare limpede – oamenii din carte sunt mai maturi decât erau cândva și e normal să-și fi schimbat din apucături și din idei. Mi se pare mai firesc ca personajele să evolueze și ele, să se împlinească pe măsură ce trec anii. Cât despre împuținarea glumelor, e o tendință care există werewolf the beast among us de câteva cărți încoace și m-am obișnuit deja cu ea. Nici Pratchett nu mai e atât de tânăr, nici publicul lui nu mai e, iar trecerea treptată la subiecte serioase (discriminare, rasism, revoluție industrială și emancipare) a dus, firește, la un umor diferit ca intensitate și stil.
Poate că dacă Pratchett ar fi avut mai mult timp pentru ca să scrie tot ce și-a pus în gând să scrie ar mai fi făcut loc pentru câteva glume, poate că ar mai fi șlefuit puțin două-trei aspecte (personalitatea personajului negativ, de pildă); dar eu una prefer să aflu ce mai are de spus despre revoluția industrială (probabil că în anunțata Happy Families ), și poate despre vrăjitoare, și poate despre urmașii lui Nobby Nobbs…
Sa nu uitam ca in timp ce scria cartea asta (impreuna cu un ajutor), Pratchett filma documentarul despre sinuciderea asistata si vorbea despre ce va face cand boala lui se va agrava. Cartile lui nu mai au cum sa fie aceleasi de acum 20, 30 de ani. Si pana la urma nici nu dorim asta, nu?
E lipede werewolf the beast among us ca nu mai scrie ca acum 20-30 de ani, dar in anumite feluri scrie mai bine, deci e OK. Eu una ma bucur ca inca mai are chef sa scrie; Happy Families cre
Dacă acum ceva timp acordam doar patru puncte din cinci pentru Unseen Academicals (precedentul roman din seria Discworld), acum îi dau cu bucurie cinci puncte din cinci acestei cărți. Snuff e cea de-a treizeci și noua carte din serie și în ea Pratchett revine la Samuel Vimes, comandantul Gărzii de Noapte, la Sybil, formidabila sa pereche, și la fiul lor, acum în etate de vreo șase anișori și promițând să devină un naturalist fără pereche.
De data aceasta familia Vimes pleacă în vacanță la țară, la moșia liniștită a familiei Ramkin. Este un fapt universal cunoscut, însă, că orice polițist în concediu va avea parte de cel mult o zi de odihnă și de cazurile cele mai complicate din cariera sa. De această dată va fi vorba despre goblini, mici creaturi umanoide werewolf the beast among us care-și colectează cu religiozitate secrețiile trupului în vase măiestrit lucrate în piatră și care, din nefericire pentru ele, au statut de animale în legislația tuturor statelor civilizate. Și deci sunt tratate mizerabil werewolf the beast among us și capetele lor împodobesc pereții hanurilor.
Povestea din Snuff e destul de tipică în genul ei: Sam Vimes va fi scos din inocența lui în privința goblinilor de contactul cu aceste făpturi, va înțelege werewolf the beast among us că ele sunt inteligente, creative și demne să primească toate drepturile datorate ființelor simțitoare, va lupta pentru eliberarea lor și într-un final va învinge. Dar cred că poveștile acestea trebuie spuse mereu: cum semenii noștrii rămân semeni de-ai noștri chiar dacă sunt urâți, colorați bizar sau adoratori ai unul zeu-crocodil; cum cei pe care îi luam drept sub-oameni se transformă brusc în oameni werewolf the beast among us ca noi atunci când li se dă șansa de-a ieși din sclavie sau din sărăcia werewolf the beast among us cea mai cruntă; și cum presupoziția că cei din jurul tău sunt la fel de îndreptățiți ca și tine să viețuiască și să se bucure de rodul muncii lor duce la sporirea bogăției și-a dreptății în lume, iar presupoziția contrară nu. Apărarea acestor convingeri trebuie făcută zi de zi, cu arbaleta în mână dacă e nevoie (și când ești Vimes e foarte probabil că va fi) dar preferabil fără ea, iar faptul că s-au mai scris două sau douăzeci de cărți pe tema asta nu înseamnă că s-a spus tot ce era de spus; plus că acestea par să fie lucrurile pe care tindem să le uităm cel mai repede.
Poveștile werewolf the beast among us cu Vimes au fost mereu politice (preferata mea face o apologie greu de combătut a regicidului), iar Snuff nu face excepție. werewolf the beast among us Vimes are un simț pentru aberant, pentru situațiile în care ceva e profund greșit, iar în Snuff ținta sa vor fi cei care se folosesc de munca sclavilor și cei care țin înrobite rase întregi. Ce-mi place la romanele lui Pratchett e că lucrurile se rezolvă de obicei, că Vimes ajunge aproape mereu să facă fără voia sa fapte uimitoare de eroism și, bineînțeles, faptul că toată povestea are ca fundal o lume fantastică de care nu te poți desprinde, dar că în același timp basmul nu e doar basm: în spatele lui sunt întrebări importante și o preocupare constantă pentru lucrurile care ne fac oameni și cele care ne pot desface. werewolf the beast among us
Iar, ca avantaj față de Unseen Academicals și alte câteva werewolf the beast among us romane mai recente, în Snuff Pratchett renunță la două dintre lucrurile care m-au deranjat nițeluș — coincidențele improbabile și repetițiile cam abundente.
Trebuie să mai amintesc de faptul că unii recenzenți ai acestui roman au fost mai puțin mulțumiți decât mine, reproșându-i faptul că personajele nu mai sunt chiar cum erau înainte sau faptul că glumele sunt mai puține. Răspunsul la prima obiecție mi se pare limpede – oamenii din carte sunt mai maturi decât erau cândva și e normal să-și fi schimbat din apucături și din idei. Mi se pare mai firesc ca personajele să evolueze și ele, să se împlinească pe măsură ce trec anii. Cât despre împuținarea glumelor, e o tendință care există werewolf the beast among us de câteva cărți încoace și m-am obișnuit deja cu ea. Nici Pratchett nu mai e atât de tânăr, nici publicul lui nu mai e, iar trecerea treptată la subiecte serioase (discriminare, rasism, revoluție industrială și emancipare) a dus, firește, la un umor diferit ca intensitate și stil.
Poate că dacă Pratchett ar fi avut mai mult timp pentru ca să scrie tot ce și-a pus în gând să scrie ar mai fi făcut loc pentru câteva glume, poate că ar mai fi șlefuit puțin două-trei aspecte (personalitatea personajului negativ, de pildă); dar eu una prefer să aflu ce mai are de spus despre revoluția industrială (probabil că în anunțata Happy Families ), și poate despre vrăjitoare, și poate despre urmașii lui Nobby Nobbs…
Sa nu uitam ca in timp ce scria cartea asta (impreuna cu un ajutor), Pratchett filma documentarul despre sinuciderea asistata si vorbea despre ce va face cand boala lui se va agrava. Cartile lui nu mai au cum sa fie aceleasi de acum 20, 30 de ani. Si pana la urma nici nu dorim asta, nu?
E lipede werewolf the beast among us ca nu mai scrie ca acum 20-30 de ani, dar in anumite feluri scrie mai bine, deci e OK. Eu una ma bucur ca inca mai are chef sa scrie; Happy Families cre
No comments:
Post a Comment